O POVESTE PE ZI

        SPIRIDUSUL SI IEPURASII

Intr-o zi, pe cand zana primavara culegea ghiocei, spiridusul cu palarie galbena o insotea fiindu-i alaturi mai tot timpul.
        Se plictisea... si hotara sa se abata de la drumul zanei, si o lua pe o carare ascunsa ochilor.Isi facu un culcus sub niste crengi care inverzira la atingerea lor. Apoi a plecat  sa se plimbe prin campul abia inflorit. Se lasa jos sa culeaga niste floricele cand deodata, trosni in spatele sau o crenguta. Cand s-a intors sa vada ce este.... o iepuroaica il tranti la pamant:
       - Spiridusule cu palarie galbena, ajuta-ma! tipa iepuroaica.
        -Hei, unde-ti sunt manierele? Cum de poti vorbi?intreba spiridusul.
        -Doar astazi pot vorbi...Primavara a fost ingaduitoare cu noi, animalele, si ne da voie sa ne folosim glasurile pentru a raspandi vestea renasterii.
       - Care-ti este problema?
        -Iata, aceia sunt iepurasii mei, cei care s-au tavalit prin florile de colo...si arata cu labuta niste branduse purpurii.

        -Maine este ziua renasterii tuturor plantelor si vietuitoarelor de pe pamant, iar noi suntem iepurasii care duc copiilor oua colorate, nu putem merge la ei asa colorati. Lumea nu o sa ne mai bage in seama si nu vreau sa ne puna porecle ciudate.Te rog, ajuta-ne!
       - Bine, bine! spuse spiridusul cu palarie galbena.
       Spiridusul se puse pe treaba si incalzi apa ,apoi , o puse intr-o caldare veche, si-i spala pe fiecare, pana iesi toata culoare purpurie.

Ii usca si apoi ii ospata cu mancare proaspata :morcovi si salata, din gradina lui.

                        Le citi o poveste, ca somnul sa fie mai dulce.

             A doua zi dimineata cand s-a trezit spiridusul, gasi langa pat, un cosulet plin cu oua care mai de care mai colorate. 
            In capatul cararii, de narcise galbene si branduse, il asteptau iepurasii.

             Spiridusul le facu din mana, iar ei disparura prin iarba verde si inalta, alaturi de iepuroaica.

OUL DE PASTE

Demult, tare demult, traia un om batran, care de Paste facea oua de ciocolata. Numele lui era Domnul Jones. Acesta traia intr-un castel de pe dealurile insorite ale Europei.
Domnul Jones se preagtea pentru marele sezon de Paste care se apropia cu repeziciune. Avea multe oale pe focul zgomotos. Bucati mari de ciocolata se topeau in oale.
In timp ce domnul Jones, astepta sa se raceasca ciocolata, care ii lua cam mult timp, intradevar, el era preocupat sa pregateasca formele. Formele era sculptate in lemn si voia sa se asigure ca acestea sunt curate.
Odata ce formele pentru ouale de ciocolata erau gata si ciocolata topita, domnul Jones aseaza amestecul fierbinte in fiecare forma. Apoi le lasa la racit.
Dupa ce fiecare forma s-a racit, domnul Jone, ridica fiecare ou il decora pe fiecare individual. A folosit culoarea alb, roz, albastru, galben si verde. A pus diferite forme pe oua.
Avea o gramada de modele: ovale, iepurasi, ursuleti. Un anume ou in forma de ursulet a inviat. Putea se mearga, sa vorbesca si sa-si ridice bratele.
"-Salut!" exclama oul in forma de ursulet.
La inceput domnul Jones a crezut ca aude lucrurile vorbind in atelierul sau. A dat din cap si s-a intors la lucru.
"-Ma poti auzi?" intreba oul in forma de ursulet.
"- Ce mai este si asta?" se intreba domnul Jones si se opri din munca se scarpina in cap cu uimire. Cred ca sunt obosit...
"-Uita-te incoace ,- spuse oul . Sunt pe masa ta!"
Domnul Jones a intors capul si acolo pe masa unde de raceau formele de oua, gasi ursuletul mergand de jur imprejurul mesei.
"-Cine esti?" a intrebat domnul Jones
"-Sunt un ursulet, explica oul in forma de ursulet. Am mare nevoie de ajutor."
"-Ce tot vorbesti?" intreba domnul Jones. Dai buzna in atelierul meu si te astepti sa te ajut?"
"-Nu am intrat in atelierul tau, ci tu m-ai creat, iar eu am iesit din forma de pe masa de lucru.Ursuletul arata forma, iar domnul Jones o examina si vazu ca ursuletul spune adevarul.
"-Si cum de esti in viata?"
"-Ingerul de Paste a presarat niste praf de stele" a explicat ursuletul."De fapt m-a trimis intr-o misiune foarte speciala. Mi-a dat puteri magice."
Domnul Jones a crezut ca viseaza si s-a piscat de mana continuindu-si lucrul.
"-Tu de colo! striga ursuletul. Nu vrei sa auzi de misiunea mea?"
"-Hei,nu tipa la mine. Unde-ti sunt manierele?As vrea sa ma strigi pe nume, numele meu este domnul Jones."
"-Oh, bine ,ma dau batut! acum... care tie misiunea ?"
"-Ei bine, spuse ursuletul suparat. In satul din vale este o fetita tare bolnava. Ingerul vrea ca tu sa ma duci la fetita,iar cu puterile magice de la inger sa-i refac sanatatea fetitei.
"-E destul de simplu, spuse domnul Jones. Maine dimineata la prima ora vom merge acolo imediat."
"-Nu pot astepta maine pana maine dimineata.Daca ma duci in noaptea asta, imi pierd puterile si fetita ar putea muri."
Domnul Jones se uita la ceas iar acesta arata ca mai avea doar zece minute sa ajunga la casa fetitei.
A apucat ursuletul si a plecat cu masina catre casa feti. Cand a ajuns langa patul fetiei mai avea doar un minut. Ridica fetita si-i puse in poala oul de ciocolata cu forma de ursulet.
Aceasta a mancat cu pofta din oul de coicolata si cand inghiti si ultima bucatica, ceasul batu ora 12 de noapte.
"-Oh, domnule, spuse fetita fericita, puterea imi revine. Mi-ai salvat viata!"
"-Ma cheama Cheryl, spuse micuta."
"-Cheryl a fost o satisfactie sa te pot salva" spuse domnul Jones, in timp ce pe orajii sai curgeau lacrimi de fericire.
Domnul Jones mai fabrica si acum oua de ciocolata, fiind convins ca minunea care i s-a intamplat i-a schimbat viata. Acum nu mai vinde ouale ci le daruieste doar copiilor.

Povestea lui Picurila

A fost odata o picatura de ploaie pe nume Picurila. El traia intr-un frumos nor albastru impreuna cu prietenii sai . Le placea tare mult sa observe pasarile zburand printre nori.
Intr-o buna zi norul a devenit greu si a inceput sa zboare foarte jos.Dintr-o data Picurila a cazut din nor catre pamant, cazand intr-o baltoaca.
Picurila se simtea foarte singur si speriat. Apoi a auzit un zgomot, ce suna cam asa "ham-ham". S-a uitat sus si a vazut un catelus.
"Nu te speria, soarele te va incalzi si vei ajunge sa plutesti iar, acolo, de unde ai venit".

Picurila a spus "multumesc foarte mult " si s-a grabit sa ajunga inapoi la norul albastru alaturi de ceilalti prieteni ai sai.

FULGUL DE NEA

Copacii si-au dat jos vesmantul iar vantul le misca batranele si golasele ramuri. Bradul insa nu si-a schimbat infatisarea, a ramas verde si este gata sa adaposteasca orice pasare ratacita.

Gradina e trista si ea, florile multicolore, care-ti faceau cu ochiul sa le dai un strop de apa pentru a-si potoli setea, au disparut.

Acum, totul e trist, si doar zapada mai poate scoate copii afara. Dar din ce este facuta zapada?

La casa lor, fulgii sunt lucrati cu multa migala, din fir din fir de argint, sunt dusi apoi in camerele lor, sa creasca, vor mai astepta putin timp pana vor cobora pe pamant, unde vor fi intampinati de milioane de copii.

In acest timp, vor fi invatati de fulgul mama cum sa coboare pe pamant si ce au de facut acolo. Ea le povesteste frumos despre planeta albastra.

Doi frati care abia au fost tesuti nu au mai rabdare au decis:

" Vom cobori acum, chiar daca ne vom pune viata in pericol."

La poarta cetatii, era un paznic imbracat in alb, care l-a intrebat cu prietenie: "Ce ati patit v-ati ratacit? Aici este poarta de iesire din taramul nostru."

Unul din ei raspunse:"As dori sa vizitesc pamantul de care toti pomenesc!"

Dar paznicul nu accepta si zise:"Duceti-va acasa, pe aceasta poarta, veti trece, numai cand veti deveni mai mari."

Unul dintre fulgi a stat de vorba cu paznicul timp in care celalat a disparut. El se furisase de mult si calatorea deja cu fulgii mari.

Nefiind destul de matur, experientza lui a fost plina de primejdii: "O, vad pamantul! Voi cadea pe pamantul ud si ma voi topi! Ce ma fac, oare de ce nu am ascultat sa am rabdare???"

Intamplarea a facut sa poposeasca pe ramura unui brad.Acolo a intalnit un fulg la fel ca el ,care a dorit sa vada pamantul.

Intre timp, Fulgul mama il cauta disperata:"Fulg!Fulg!"

Micutzul speriat abia ingaima:"Da, mama, sunt aici pe ramura bradului!"

Atunci din senin o pala de vant i-a luat pe amandoi temerari si i-a dus inapoi in imparatia cerului.

Tragand concluzii si luand aminte din patania lor mai tarziu au devenit invatatori fulgilor mai mici.

Nici un fulg nu a mai coborat pe pamant pana nu a devenit adult.Tuturor le-a placut pamantul deoarece l-au vazut intr-un mod placut.

Povestea fluturasului decolorat…

In castelul din gradina de vis a Primaverii se petrec cele mai interesante evenimente. Tot acolo, se impart culorile vanturilor. Vanturile au misiunea sa le raspandeasca plantelor si insectelor.

Salonul vanturilor era cuprins de o zarva de neimaginat. Vanturile adunate vajaiau (copiii imita sunetul vantului ..vaj..vaj), Primavara fiind acoperita de zgomot… Cand vajaitul vanturilor s-a mai domolit, Primavara a daruit culoarea rosie Vantului de Martie, iar Vantul de Aprilie a primit culoarea verde. Vantul de Mai astepta cu nerabdare sa primeasca toate culorile, dar Primavara l-a rugat sa isi aleaga doar una… Furios, vajaind in toate directiile, Vantul de Mai a iesit din Salon lasand in urma sa un fior rece.

Ratacind in vazduh, Vantul de Mai a zarit un fluturas multicolor. Invidios pe frumusetea fluturasului, Vantul i-a furat stralucirea colorata a aripilor, lasandu-l cu aripile transparente.

De atunci, bietul fluturas rataceste din floare in floare, in speranta ca isi va regasi culorile si veselia!!!

Micul iepuras care isi dorea aripi

Adaptare dupa “Little rabit who wanted red wings”

A fost odata ca niciodata un iepuras mic alb care avea niste urechiuse simpatice roz si doi ochi rosii si patru labute pufoase dar care nu era prea fericit.

 “O, mamica, imi doresc si eu ace ca d-ul Arici." 

Si cand doamna Rata de balta a trecut in vizita  cu cele doua picioruse rosii, micul iepuras a spus “O, mami, imi doresc si eu o pereche de doua picioare asa de rosii. Dar intr-o zi d-nul Cartita l-a auzit.

“ De ce nu te duci jos, la lac, si pune-ti o dorinta. Apoi intoarce-te de trei ori si apoi puneti dorinta pe care o doresti. Asa ca micul iepuras a mers, la lac, si cand sa-si puna dorinta, a vazut o pasare cu aripi rosii.

 “O, imi doresc atat de mult o pereche de aripi rosii”, a spus el si s-a invartit de trei ori." 

Dintr-o data au aparut o pereche de aripi rosii...Iepurasul a plecat impleticindu-se catre casa. 

Iepurasul si mama sa  traiau intr-o scorbura a unui copac si atunci cand a intrat mama sa a inceput sa tipe din toate puterile ”Pleaca,pleaca, ciudat iepuras!”

 “Dar mamica, sunt eu” a tipat el, dar ea nu-l recunoscuse pe  iepurasul cu doua aripi rosii."

 Apoi a mers acasa la D-l Veverita.

”D-le Veverita, pot dormi la tine acasa?”Dar d-l Veverita i-a trantit usa in nas.

 Vedeti  voi, el nu a vazut niciodata un iepuras cu aripi rosii.

Iepurasul s-a asezat jos si a inceput sa planga “Oh, imi doresc sa nu mai am aceste aripi, ele, nu ma fac fericit!” 

D-nul Cartita la auzit si i-a spus sa se intoarca catre lac si sa-si puna aceasta dorinta sa dispara.

A fugit inapoi la mamica sa acasa care era nespus de fericita sa-l vada. Si micul iepuras alb niciodata, dar niciodata nu si-a mai dorit sa fie diferit de ceilalti.